| ADMSeby | Data: Luni, 2012-11-26, 3:18 PM | Mesaj # 1 |
Grup: Utilizatori
Mesaje: 7
Status: Offline
| Andrei era un copil normal de nouă ani dintr-un sat obişnuit. Verile le petrecea jucându-se cu vecinii săi şi mâncând îngheţată. Iarna se dădea cu sania şi când se întorcea nările îi erau umplute de mirosul prăjiturilor delicioase din cuptorul mamei. Aceasta era cea mai mare pasiune a sa, gătitul. Stătea pe genunchii tatălui său şi îi asculta poveştile din copilărie.
Într-o zi se întoarse de la şcoală şi nu simţi mirosul dulce ce abunda de obicei în casă. În schimb, o găsi pe mama sa plângând în hohote.
Tatăl său avuse un accident la lucru şi murise. Asta era singurul lucru pe care reuşise să îl înţeleagă de la mama sa. Nu-i venea să creadă.
Viaţa sa nu se schimbă prea mult în primele luni. Desigur, mama lui nu mai gătea prea des şi îi lipsea foarte mult tatăl său, dar în rest totul era exact la fel.
După câteva săptămâni, când mama se întorcea de la magazin nu-i mai aducea dulciuri sau haine. Nu înţelegea de ce. Cu trecerea timpului, mesele erau mai puţin îmbelşugate, unele lucruri dispăruseră din casă şi deseori copiii nu mai doreau să se joace cu el. Mama îşi luase mai multe slujbe şi ajungea târziu acasă.
Înainte să-şi dea seama, tot ce mânca la şcoală erau laptele şi cornul, iar dacă primea la cină mai mult de nişte pâine cu gem era o ocazie specială. Când mama avea bani să-i cumpere caiete sau cerneală, era o sărbătoare. Mamele şi bunicile îşi chemau brusc copiii în casă când îl vedeau.
Era o zi mohorâtă afară. Andrei îşi luase ghiozdanul în spate şi plecă spre casă. Frigul trecea de hainele subţiri în care era îmbrăcat. Mama nu avusese bani pentru o haină nouă.
Când intră în casă nu se aştepta să o găsească pe mama sa. De obicei ea lucra până târziu în noapte şi pleca dimineaţa devreme. Dar ea era acolo, cu o privire obosită pe faţă.
A doua zi, uniforma şcolară îi era înlocuită de o salopetă, Mama îi spuse că nu îşi mai putea permite să îl ţină la şcoală şi că va lucra pentru un vecin. Munca fusese uşoară la început, trebuia să hrănească animalele şi uneori să culeagă nişte legume din grădină. La sfârşitul zilei primea o pâine şi nişte mărunţiş. Cu fiecare zi era din ce în ce mai grea şi era plătit din ce în ce mai prost. Dar nu se putea plânge, trebuia să o ajute pe mama sa.
Şi anii trecură. La şaisprezece ani, lucra la o spălătorie de maşini şi la o cafenea. Majoritatea banilor se duceau pe medicamentele mamei sale. După moartea tatălui său, starea ei începuse să se degradeze. Din nou, nu se plângea. Trecuse peste lucruri mai grele. Îşi aminti fără greutate cum la unsprezece ani când fusese lovit de un cal care îi sparse buza, dar nu avuse bani să meargă la medic. Îşi mai amintea cum fusese la spital cu mama sa, care avea un atac de panică, dar fusese trimis acasă pe motiv că nu avea asigurare. Cele mai plăcute amintiri erau cele de la şcoală: când învăţase să scrie, să citească şi să socotească. Doar atât, însă. I-ar fi plăcut să se întoarcă la şcoală, însă era prea târziu. Aceasta era viaţa lui, şi nu putea s-o schinbe, oricât şi-ar fi dorit.
Cu cât se uita mai mult în trecut, cu atât îşi dădea seama mai tare că i-au fost încălcate multe drepturi. Şi-ar fi dorit ca cineva să aibă grijă de el, să-l trimită la şcoală şi să-i cumpere haine sau mâncare. Îşi promise că dacă va avea vreodata copii o va face pentru ei.
:(
Spuneți și tu părerea despre această poveste și/sau despre comentariul postat sau despre orice alt comentariu făcut de cei care postează pe forum! Fii decent în ceea ce spui!
Comentează cum este respectat sau nu acest drept din povestioară, sau eventual postează o altă povestioară pe această temă!
VĂ MULȚUMIM![b][/j]
|
| |
| |
